Notarul public poate certifica următoarele fapte pe care le constată personal:
a) faptul că o persoană se află în viață;
b) faptul că o persoană se află într-un anumit loc;
c) faptul că persoana din fotografie este aceeași cu persoana care cere certificarea;
d) faptul că o persoană, ca urmare a unei somații sau notificări, s-a prezentat ori nu într-o anumită zi și la o anumită oră într-un anumit loc, precum și declarația acesteia;
e) rezultatele tombolelor, tragerilor la sorți, concursurilor, loteriilor publicitare, organizate de entități autorizate în conformitate cu acte normative speciale, dacă nu sunt date, prin lege, în competența altor organe;
f) certificarea site-urilor, programelor informatice sau a altor produse, dacă nu sunt date, prin lege, în competența altor organe;
g) certificarea altor fapte care nu sunt date în competența exclusivă a altor organe.
Notarul public eliberează copii legalizate numai de pe înscrisurile originale prezentate de părți, astfel cum au fost emise în starea lor inițială, după confruntarea copiei cu originalul.
Pentru efectuarea traducerii, dacă aceasta nu este făcută de notarul public autorizat în acest scop, traducătorul atestat potrivit legii, care a întocmit traducerea, va semna formula de certificare a acesteia, iar notarul va legaliza semnătura traducătorului.
Primirea în depozit a bunurilor, înscrisurilor și a documentelor prezentate de părți, precum și a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente este o procedură notarială specifică inventarului succesoral.
Cele mai des întâlnite proceduri sunt:
– legalizarea semnăturilor
– darea de dată certă
– certificarea unor fapte
– legalizarea copiilor după înscrisuri
– efectuarea și legalizarea traducerilor.
În funcție de specificul fiecărei proceduri, notarul vă va solicita informații și documente suplimentare.