Authenticus

acte necesare și alte informații

Moșteniri

Ne ocupăm de toate procedurile necesare în vederea dezbaterii succesiunii.

Definiție: Succesiunea este procedura notarială sau judiciară prin care se stabilește masa succesorală (bunurile, imobile sau mobile, creanțele și datoriile) rămasă în urma decesului unei persoane, moștenitorii acesteia precum și cota de moștenire ce îi revine fiecăruia dintre moștenitori.

Etapele succesiunii

  1. Deschiderea succesiunii are loc la data decesului persoanei fizice, procedura succesorală putând fi desfășurată în fața notarului prin înregistrarea unei cereri de către oricare dintre moștenitori sau alte persoane interesate la care se anexează documentele necesare: cerftificat de deces, acte de stare civilă ale tuturor moștenitorilor, testamente, acte de proprietate, titluri de creanță etc.
  2. Stabilirea calității de moștenitor se realizează pe baza actelor de stare civilă prezentate și audierea a doi martori (persoane care sa il fi cunoscut pe defunct si care sa nu fie rude cu defunctul).
  3. Stabilirea cotelor de moștenire se realizează pe baza normelor prevăzute de codul civil, raportat la moștenirea legală sau testamentară.
  4. Soluționarea (eliberarea certificatului de moștenitor)

În cadrul procedurii succesorale, notarul public poate acorda mai multe termene pentru completarea documentelor prezentate sau pentru administrarea altor probe.

Acte necesare

În funcție de particularitățile fiecărei succesiuni pot fi necesare și alte documente suplimentare.

Toate actele se vor prezenta de către solicitant în ORIGINAL.

  • Certificatul de deces
  • Acte de stare civilă pentru moștenitori
  • Hotărâri judecătoresti sau certificate de divorț (dacă e cazul)
  • Declarațiile de opțiune succesorală (dacă au fost acordate)
  • Testamentul (pentru mostenirile testamentare)
  • In cazul succesibililor incapabili (minori, persoane puse sub interdicție judecatorească, etc), în lipsa unui tutore, se va numi unul în condițiile stabilite de lege.
  • Acte de proprietate – contracte de vânzare-cumpărare, contracte de donație, contracte de schimb, act de dare în plată, certificate de moștenitor, hotărâri judecătorești, titluri de proprietate.
  • Certificat fiscal emis de ANAF
  • Certificatul de atestare fiscală pentru bunurile ce compun masa succesorală eliberat de organul fiscal competent
  • Încheierea de întabulare și documentatia cadastrală (plan de amplasament și releveu) – dacă există
  • Actul de concesiune și adeverința eliberată de administrația cimitirului în care este amplasat locul de veci
  • Certificate de acționar
  • Extrase cont

Fă o programare online!

Acum poți economisi timp la notar! Fă-ți o programare online, iar noi te contactăm în cel mai scurt timp.